Canti Còrsi/Cose diverse/Voceru sopra u mio Figliolu Charles
mortu i 25 Decembre 1907, all’età di 20 anni.
Lasciatemi abbicinane
Ancu a me un pocu a la tola;
Perchè a pienghie sempre solu
U mio core un si cunsola.
Un pienghieraghiu mai tantu
Lu miò tesoru tamantu!
Eri mane c’era in celu
Un imbitu generale
Chi s’avia da celebrane
Lu santissimu Natale,
Nascita di lu bambinu.
Omu santu e Re divinu.
Dio Grande stava in tronu
Cu lu Spirtu-Santu a latu;
Bulia chi lu re di u Celu
Fussi da tutti onoratu;
E per questu fu decisu
Grande imbitu in Paradisu.
C’eranu tutti l’arcanghiuli,
Li prufeti cu li santi;
E virginelle e li martiri
Si fecenu tutti avanti,
I rimiti, e munachelle,
I povari e l’urfanelle.
Quandu la Vergine santa
Cu la so curona in manu
Ghiunse per incurunane
Lu figliol di Dio suvranu
Tutti fecenu allegria
Dicendu: Salve Maria!
Tutt’ognunu al tron di Dio
Purtò allora un bel giuiellu;
Ma Dio Grande Onnipotente
Disse: «Lu fiore più bellu
Un n’è ghiuntu e il Figliu amatu
Un pò esse incurunatu.
Mi ci vòle un innucente
Chi sia puru cume un gigliu
Perchè ne possa adurnane
A curona di u mio figliu.
Chi si trovi in Celu o in terra,
Mi ci vòle qui sta sera.»
Disse l’Anghiulu Custode:
— Ne cunoscu, a la Suarella
Unu pien di qualitane
E puru più che una stella;
Risplendente è lu so visu
Cume un fior di Paradisu.
— Subitu vai a pigliallu,
Intantu femu allegria;
Ma li pienti di la mamma,
Nè quelli di la so zia,
Un t’abbianu a scuraggì;
Bai, fà prestu, e torna qui.
— Ecculu juntu, o Signore,
Lu fiore di tutti i fiori;
Ma stasera a la Suarella
So singhiozzi e crepa-cori.
U dulore è tantu amaru
Chi u paese pienghie apparu.
— Purtatelu qui in trionfu,
E fateli tutti onore:
Perchè di lu Paradisu
Ellu è lu più bellu fiore.
Per sempre la so persona
Adurnarà sta curona. —
Cusi è statu cullucalu.
Or, Charles, lu nostru pegnu,
L’hà bulutu lu Signore,
Chi stu mondu un n’era degnu.
E noi sempre penseremu
A te. o Charles, e pienghieremu.
E lergu lu parentatu,
E u dulore è troppu forte;
Tutt’ognunu pienghie e dice:
O la scellerata morte,
Si benuta a tradimentu
A mette tantu scumpientu.
Lu so babbu e la so mamma
Versanu legrime amare;
I so fratelli e li zii,
E le zie tantu care,
Verseranu a tutte l’ore,
Legrime da lu so core.
Sentu pienghie a la dirotta
A Pierre-Jean lu so fratellu,
Pienghie ancu Sébastien,
Lu so caru e lu so bellu.
Di pienghie n’hanu ragione,
Troppu amaru è lu buccone.
Ellu li servia d’esempiu,
Era la stella pulare;
Avà pe li so fratelli
Tempestosu sarà u mare
Ma un n’hanu che a seguità
E so belle qualità.
Elli nantu a le so traccie
Merchjnu senza timore;
Truvaranu la saviezza
Ed ogni puntu d’onore.
D’amor-propriu ell’era pienu
E nun cunuscia velenu.
La so zia Fiordispina
Lu tenia cume una mamma
E lu ziu Ghiuvan Filippu
Chi ne era sempre in brama.
Cume farà lu so core
A suppurtà su dulore?
In Parigi, u ziu Tattone,
Quandu avarà lu dispacciu,
Pienghierà dirottamente
Cume Virginie in Ajacciu
Diciaranu: «U nostru fiore
Hà bint’anni e si ne more.»
La so zia Elisabetta
Corse subitu la sera,
Per curà lu so culombu
Ma rimediu più nun c’era:
U Signore u si vulia
In Celu per cumpagnia.
Pienghjenu le so cugine,
Soprattuttu Catalina;
Pienghienu li so cumpagni
Pienghie la so zia Ghjina.
Elle l’hanu ben curatu.
Quand’ellu’ era malatu.
Pienghienu li so parenti.
Furesteri e paisani:
Pienghienu vecchj e zitelli,
Li vicini e li luntani,
Ognun chi l’ha cunusciutu
A u pientu paga un tributu.
Tutti li so prufessori
Sempre eranu a dumandà,
S’ellu sarebbe gueritu
Per pudè cuntinuà
Li so studii, chi le scenze
Eranu e so preferenze.
Nun c’è balutu duttori,
Nè medicine, nè scenza:
L’emu tutti cunsultati
Da Bastia, Pisa e Fiurenza.
Ma un n’hanu trôvu riparu
Per te, o Charles, lu mio caru.
Avà so tutti truncati
Li to prugetti e dissegni;
Nunda è più l’istruzzione.
Nè li to belli cumbegni.
Era tu cusi cumpitu
E in tuttu cusi capitu.
Di te un ci resta più nunda:
Ma, caru, lu to sembiente,
E li to belli custumi
L’avaremu sempre in mente.
Notte e ghiornu a tutte l’ore,
Sempre t’avaremu in core.
Eju, un burria più pienghie,
Ma lu core è troppu tristu.
Una pietà cusi grande
Un si ne sarà mai vistu.
Mancu un core di balena
Pò resiste a tanta pena.
Charles, tamantu curaggiu
Ch’emu tutti qui stamane,
Di vuletti lascià perte
A lu son di le campane.
Forse nisunu pensemu
Chi mai più ci vidaremu.
Innò chi c’emu da vede
In Celu a lu gran Cungressu!
Tu ti ne perti lu primu,
Ma noi veneremu appressu.
Culà tutti in locu santu.
Ci staremu sempre accantu.
Intantu saluta a tutti
Cume tu ci l’hai prumessu.
Ci ne truvarai un stôlu
Chi ne perte bellu spessu.
Saranu tutti cuntenti,
Mamma e babbu e li parenti.
Dilli chi qui un ci scurdemu
Di li nostri trapassati;
E li so belli cunsigli
L’emu sempre seguitati.
Ch’elli preghinu di core
Per noi sempre a lu Signore.
Ancu tu prega per noi
Chi pregheremu per te.
Chi lu Signore ci dia
Mai male, e sempre bè,
E ci dia forza abbastanza
Di suppurtà la staccanza.
Soprattuttu pregherai
Pe i to fratelli amurosi;
Chi lu Signore li faccia
Savii, onesti e rispettosi,
E ch’elli un provinu mai
In stu mondu, angoscie o guai.
Or nun pôssu pienghie piune.
Chi mi sentu vene menu;
Mi sentu ghieccià lu sangue
E strappà lu core in senu.
Già chi a perte si’ decisu:
Addio, o Charles, in Paradisu.